96 de sportivi și 6 antrenori din CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR SIGHETU MARMAȚIEI (CSŞ) România și ATHLITIKOS OMILOS NEON ARGYROUPOLIS (AONA) din Grecia au participat la promovarea educației în și prin sport in cadrul unui proiect transnațional comun de 8, luni finantat prin programul Erasmus+, proiect în valoare totală de 60.000 Euro.

Au fost organizate două tabere sportive, fiecare cu durată de 10 zile, în care sportivii au participat la antrenamente comune, ateliere și activități culturale.

În timpul taberelor sportive, antrenorii din cele 2 cluburi sportive şi-au dezvoltat competenţele şi abilităţile prin sesiuni comune de formare pentru antrenori.

Astfel, ca urmare a acestui proiect au fost îmbunătățite abilitățile și cunoștințele în sport pentru 96 de sportivi și 6 antrenori, a fost promovat dialogul intercultural. Antrenorii și sportivii au beneficiat concret de sesiuni comune de pregătire și schimb cultural, care vor contribui la dezvoltarea lor personală și profesională. Integrarea regulată a rezultatelor proiectului în activitatea organizațiilor va asigura sustenabilitatea proiectului și va contribui la dezvoltarea unei rețele internaționale de antrenori și sportivi.

Impactul proiectului asupra promovării valorilor europene și încurajării dialogului intercultural va avea efecte de lungă durată asupra organizațiilor participante și a comunității mai largi.

„După 8 luni de colaborare intensă, suntem mândri să afirmăm că proiectul și-a atins obiectivele propuse, contribuind la dezvoltarea durabilă, personală și profesională a sportivilor și profesorilor implicați. Alăturați-vă nouă pentru a sărbători puterea sportului de a uni, educa și inspira.”

Comunicat de presă

 

Share

Sectii sportive

Newsletter

Vreau sa primesc pe e-mail informatii:



Joomla Extensions powered by Joobi


baschet graph